Flames in dusk.

Planuiam sa fac o postare de ceva vreme si nu stiu ce ma tot oprea sa o fac, ideea e ca nu am uitat de blogul asta si inca il pretuiesc mult, e doar o parte din mine care ma ajuta sa vad prin ce am trecut, care imi reaminteste cat de la pamant am fost uneori si cat de fericit am fost in alte dati, poate prin minciuni dar am fost fericit si atunci cand trag linia asta conta, ca eram fericit atunci.

Well i'm a total mess. 

Nu prea pot scrie prea multe desi idei sunt doar ca de data asta sunt mult prea impanzit de... Nu stiu... Iluzii si sperante desarte ca sa mai pot spune mare lucru aici. Am inceput sa reintru in ritmul de "normal" pe care il pierdusem acum cateva luni de zile bune, de fapt cred ca acum 3 ani sau cam atat... Mi-am amintit cate alte greseli am facut, cat bine am facut pentru unii si cat de mult rau le-am cauzat altora poate nu intentionat ci din dorinta de a le fi bine. Nu sunt genul de persoana de care sa te agati, nu acum cel putin. Poate am fost odata, in trecut insa acum nu mai e acelasi "eu". Am invatat ca totul merge inainte, ceea ce spun ce fac sunt lucruri iremediabile si ca la sfarsitul zilei nu e capat de viata, ci doar o noua cale pe care mi-o deschid si desi nu intotdeauna e cea buna e o cale pe care trebuie sa pasesc. Nu fac nimic toata ziua dar lucrurile se schimba in jurul meu si in mine. Revenind la ritmul de acum 3 ani, imi amintesc ca a fost o perioada in care am fost la fel de la pamant ca si pana acum si ca o singura persoana mi-a fost alaturi tot timpul atunci asa cum imi e si acum. Varul meu Cosmin e singura persoana care ma intelege mereu si care stiu ca e acolo pentru mine orice s-ar intampla, multi prieteni vin si pleaca sau ca pentru multi dintre asa zisii mei prieteni sunt bun decat cand sunt folositor.Dar el m-a ascultat mereu si atunci cand am fost jos m-a incurajat atat cat a putut si a incercat mereu sa ma sustina in ce rahaturi am facut. Dar de postarea asta nu m-am apucat din cauza lui ci din cauza unei alte persoane care a insemnat si ea mult acum 3 ani... Nu e ea poate cea mai perfecta fata, nu arata senzational dar are un suflet asa de frumos... Si desi a trecut atat de mult timp de cand nu mai sunt cu ea inca mai am regrete pentru modul in care i-am frant inima pentru ca ea a fost persoana care m-a ridicat de jos si m-a tinut in bratele ei... Care mi-a aratat ca pot zambi in fiecare zi stiind ca ea e acolo gandindu-se la mine si iubindu-ma enorm de mult, cum poate nimeni nu a mai facut-o. Nu sunt multe de zis de ea, nu pot spune multe de ea desi o cunosc atat de bine e atat de firava incat uneori imi e frica, ca o sa pateasca ceva mult mai rau decat toate cele care i sa intampla deja... Si intr-un fel ma gandesc de multe ori ca poate ea trece prin mult mai rau decat trec eu si asta imi mai ridica moralul putin... Imi pare rau doar ca nu am putut sa o rasplatesc pentru tot ce a facut pentru mine asa cum merita... Imi pare foarte rau....